Ziua Internațională a Colectării Deșeurilor Electrice, din nou pe agendă!

14 octombrie va marca o nouă ediție a acestui eveniment internațional, la care atât Asociația RoRec, dar și partenerii săi, participă pentru a patra oară.

Motto-ul ediției este ”Consumatorul e cheia economiei circulare”. De ce?

Conform datelor de la Organizația Națiunilor Unite, în 2021 fiecare dintre noi va produce o medie de 7,6 kilograme de deșeuri electrice, ceea ce înseamnă că în lume se vor genera peste 57 de milioane de tone de astfel de deșeuri. Doar 17% din acestea – conținând un amestec de substanțe nocive și materiale valoroase – vor fi colectate, tratate și reciclate corect, astfel încât cele periculoase să fie eliminate nepoluant iar cele utile să fie reintroduse în circuitul industrial.

Există nenumărate inițiative care încearcă să găsească soluții pentru această problemă, dar niciuna dintre ele nu este eficientă fără implicarea și educarea consumatorilor, adică a fiecăruia dintre noi. Din acest motiv, anul acesta tema principală a acestui eveniment – ajuns la a 4a ediție – vizează rolul important pe care îl avem cu toții în dezvoltarea economiei circulare.

Perioada pandemiei a avut un efect semnificativ în schimbarea obiceiurilor  noastre de consum a produselor electronice și a soluțiilor digitale, căci ne-am bazat cu toții pe acestea ca să fim conectați cu familia, cu colegii sau ca să ne păstrăm o ”viață socială”.

Aceste schimbări nu au produs doar o creștere a utilizării tehnologiei în casele noastre, ci și achiziția acestor produse în cantitîți mult mai mari. Conform unui studio al Parlamentului European, cererea de computere personale și tablete în țările Uniunii Europene a crescut cu 4.6% de la an la an. În acest context este foarte important să știm ce opțiuni avem, noi consumatorii, pentru a ne debarasa corect de echipamentele vechi sau stricate.

În edițiile anterioare ale Zilei internaționale a colectării deșeurilor electrice, activitățile membrilor WEEE Forum și ale altor participanți au variat de la conferințe și evenimente, la campanii de colectare în școli și orașe, până la competiții și jocuri. În ediția din 2020 a fost nevoie de multă creativitate pentru a crește gradul de conștientizare ținând seama de restricțiile impuse de pandemie și au avut loc numeroase activități online, dar și fizice acolo unde a fost posibil.

Anul acesta WEEE Forum invită toate organizațiile interesate de problema gestionării efective și corecte a deșeurilor electrice să planifice activități pentru 14 octombrie și să ni se alăture în acest efort comun, chiar dacă nu sunt membri în acestă asociație.

Orice acțiune care promovează colectarea, repararea, refolosirea sau reciclarea corectă a acestor deșeuri este binevenită în cadrul Zilei internaționale a colectării deșeurilor electrice! Odată înregistrat aici weee-forum.org/iewd-register/ , veți avea acces la materialele promoționale oficiale. Pentru a vedea activitățile planificate chiar de către WEEE Forum și de membrii noștri din diferite țări, verificați harta interactivă !

Nu ezitați să răspândiți vestea pe rețelele de socializare cu tagul #ewasteday!

Etichete: