telverde
patrula de reciclare
sgs_ukas
iso

Scapă de deșeurile electrice. Sună la TelVerde 0800444800 sau completează formularul

⇒ DE CE SĂ RECICLEZI?

Un român consumă, în medie, 8 baterii pe an. Pe lângă acestea, cu toţii avem aparate electrice sau electrocasnice care se strică sau pe care nu le mai folosim. Tot ce se bagă în priză sau funcţionează pe baterii (inclusiv becuri sau neoane) şi nu mai funcţionează, reprezintă deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

Ca să scapi corect şi uşor de ele, fără a le arunca la gunoi sau în mediul înconjurător, ai acum la dispoziţie un serviciu naţional destinat tuturor românilor interesaţi să ofere un exemplu celor din jur, contribuind la protejarea mediului prin colectarea selectivă a deşeurilor electrice.

⇒ CUM FUNCȚIONEAZĂ TelVerde?

TelVerde 0800 444 800 este serviciul tău de preluare gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituţie, a deșeurilor echipamentelor electrice și electronice (DEEE). TelVerde este așadar un număr de telefon la care poţi afla informaţii despre unde și cum te poți debarasa de deșeurile electrice, unde există puncte de colectare, când și unde sunt zile de colectare în localitatea ta, precum și alte informații despre colectarea frigiderelor stricate, a mașinilor de spălat vechi sau nefuncționale.

La TelVerde suni gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, de luni până vineri între 9.00-17.00, soliciţi preluarea gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituţie a deşeurilor electrice.  Conform procedurii de funcționare a serviciului de call center TelVerde, după ce ai făcut o comandă, vei fi contactat de echipa unui Operator Local Autorizat. Împreună cu reprezentantul local se stabilește ziua şi intervalul orar în care va avea loc ridicarea deşeurilor electrice. Termenul pentru a primi telefon din partea echipei locale este de 3 zile lucrătoare, din ziua urmatoare înregistrarii unei comenzi în call-center.

Comenzile înregistrate în call-center sunt onorate de către Operatorii Locali Autorizați, un reprezentantul local va stabili împreună cu tine ziua şi intervalul orar în care va avea loc ridicarea deşeurilor. Tot ce trebuie să faci este să suni la TelVerde 0800 444 800 – un apel gratuit la un mediu curat!

⇒ OPERATORI LOCALI AUTORIZAȚI pentru colectarea deșeurilor electrice în București și Ilfov:

AXIAL LOGISTICS SRL, cu sediul în București, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J40/2722/2015, CUI RO34194440, autorizată să colecteze DEEE conform autorizației de mediu nr. 11/26.01.2017;

ECOTRANS DANARA SRL, cu sediul în Ilfov, Sat. Domnești, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Ilfov, sub nr. J23/2918/2014, CUI RO33669215, autorizată să colecteze DEEE conform autorizației de mediu nr. 59/19.06.2017

Pentru persoane juridice se emit documentele necesare pentru casare.

Preluarea de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție este un serviciu disponibil doar pentru deșeurile echipamentelor electrice sau electronice (DEEE) grele sau voluminoase, care depășesc cumulat 30 kg. Pentru deșeurile electrice mici, becuri și baterii apelează la punctele de colectare din retail sau benzinării.