“Vrei un oraș curat? Nu abandona deșeurile în spațiul public!”

Asociația Română pentru Reciclare – RoRec s-a alăturat unui proiect de informare și educare a cetățenilor din Municipiul Craiova cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor. Mai exact, SC Salubritate Craiova SRL, împreună cu Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, Asociația RoRec, Primăria Municipiului Craiova și Junior Chamber International (JCI) Craiova desfășoară, în perioada 22 ianuarie 2018 – 15 mai 2018, proiectul “Vrei un oraș curat? Nu abandona deșeurile în spațiul public!”.

 

 

Aproape 4 luni, 80 de voluntari și o broșură informativă sunt coordonatele proiectului ce își propune să crească gradul de conștientizare a importanței colectării selective în rândul locuitorilor Craiovei. Broșura campaniei conține informații referitoare la modalitatea corectă de precolectare a deșeurilor dar și reguli de conviețuire socială și amenzile prevăzute pentru încălcarea acestora. Pagina 7 a broșurii este dedicată deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

Ne dorim cu toții să trăim într-un oraș curat însă este important să știm să păstrăm această curățenie. Campania noastră are tocmai scopul de a le transmite locuitorilor Craiovei că este important să respectăm mediul dar și pe cei de lângă noi: să nu aruncăm deșeuri la întâmplare, să curățăm în urma animalului de companie pe care l-am scos la plimbare, să ne bucurăm de flori fără să le rupem, să sortăm deșeurile încă de acasă astfel încât o parte dintre acestea să poată fi refolosită. 

(Mihai Butari, director general al SC Salubritate Craiova SRL)

Broșura va fi distribuită cu ajutorul voluntarilor în Electroputere Parc, Mercur Center, la Asociațiile de proprietari, în parcuri, grădini publice și în Centrul istoric din Craiova.

Etichete: