Agenţii din Patrula de Reciclare pleacă în vacanță, cei mari preiau ștafeta

Bucureşti, 5 iunie 2014Agenții Patrulei de Reciclare au ajuns la momentul bilanțului: pe 5 iunie, de Ziua Mediului și a Învățătorului, au fost premiate Patrulele locale din toate judeţele ţării şi din Bucureşti, declarate cele mai active, cele mai harnice şi cele mai convingătoare. Aflaţi cine sunt câştigătorii acestei ediţii, pe http://www.patruladereciclare.ro/despre-patrula/premianti/.

Lupta a fost foarte strânsă, întrucât copiii și profesorii înscriși în program au distribuit flyere informative despre colectarea selectivă de deșeuri electrice și electronice, au organizat acțiuni de informare și colectare în școală și în comunitate, au organizat concursuri de creativitate, ba chiar marșuri și un flashmob pe teme ecologice. Practic, s-au dovedit atât de entuziaști, dedicați și cu un asemenea simț civic, încât misiunea jurizării a fost extrem de dificilă. Cu o energie de invidiat, copiii au reușit ca mesajul colectării selective a deșeurilor electrice și al protecției mediului să depășească zidurile școlii, să ajungă în familii, dar și în toate comunitățile.

Inițiată în 2011, Patrula de Reciclare (www.patruladereciclare.ro), programul național de educație de mediu al Asociației Române pentru Reciclare RoRec derulat în parteneriat cu Inspectoratele Școlare și cu avizul Ministerului Educației Naționale, a reunit, în anul şcolar 2013-2014, peste 20.000 de tineri și profesori, desfășurându-se în 1018 unități de învățământ preuniversitar din București și din toate județele țării.

Acum vine vacanța mare, cu odihna binemeritată după un an plin de activități. Cursa colectării deșeurilor nu s-a încheiat încă, urmează bătălia pentru premiul național! De aceea este important ca adulții să continue sârguința copiilor: să se debaraseze de deșeurile electrice și electronice (DEEE), să facă și altora cunoscut acest program de protecție a mediului, altfel spus, să acționeze ca membri responsabili ai comunității din care fac parte. Cantitățile colectate până la 31 august vor fi calculate în contul Patrulei județene, respectiv bucureştene și vor crește șansele acesteia la premiul național – Ziua Patrulei de Reciclare, dedicată tuturor patrulelor dintr-un județ și celor care le-au fost alături.

Cum îi pot ajuta persoanele fizice sau juridice pe copii să aibă mai multe șanse la câștigarea premiului național pentru colectarea selectivă de deșeuri electrice și electronice? Devenind Suporteri ai Patrulei de Reciclare judeţene/bucureştene! Organizațiile pot casa DEEE-urile din gestiune, iar cetățenii pot preda electricele inutile din gospodării, simplu și gratuit. Cei care dețin deșeuri electrice mici și ușoare (aparate mici, baterii, becuri, neoane) le pot duce la oricare dintre punctele de colectare permanente (www.rorec.ro/reteaua-nationala-de-colectare). Pentru deșeurile de mari dimensiuni, Tel Verde 0800 444 800 (apel gratuit din toate rețelele de telefonie) e la datorie! Un simplu apel, iar echipa RoRec le ridică gratuit de la domiciliu sau sediul firmei, oferind actele necesare.

De ce să devenim Suporteri ai Patrulei de Reciclare? Pentru că astfel putem contribui cu toții la un mediu curat dar, mai ales, la succesul copiilor înscrişi în program, ajutându-i să-și atingă obiectivul, respectiv să convingă pe fiecare cetățean al României să colecteze cel puţin 50 de grame de deșeuri electrice și electronice pe an.

***

Patrula de reciclare (www.patruladereciclare.ro) este un program educaţional de protecţie a mediului, centrat pe colectarea şi reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în unităţile de învăţământ. Programul este desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec, cu sprijinul inspectoratelor școlare județene.

Asociația Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) o organizaţie non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Practic, RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi se ocupă de toate activităţile necesare colectării, tratării, refolosirii, reciclării şi recuperării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), asigurând, în acelaşi timp, eliminarea în siguranţă şi protecţia mediului, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.

 

Etichete: