Proiecte RoRec

27.04.2010

Targoviste se alatura RoRec in efortul de promovare a reciclarii deseurilor electrice

Primăria Municipiului Târgovişte şi Asociaţia RoRec au lansat, pe 22 aprilie, campania „Invitaţie la reciclare”. Târgovişte este cel mai nou partener al asociaţiei în efortul de promovare a reciclării DEEE.

Campania a fost lansată cu ocazia Zilei Pământului, 22 aprilie, printr-o conferinţă de presă susţinută de reprezentanţi RoRec şi ai autorităţilor locale, în cadrul căreia a fost prezentat proiectul „Centrul de Colectare de Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice”, prin care se urmăreşte promovarea voluntariatului ecologic, dar şi a acţiunilor de colectare a DEEE.

Târgovişte s-a alăturat celor 14 administraţii locale cu care RoRec are parteneriate, adăugându-se astfel pe lista celor peste 100 de comunităţi în care asociaţia vizează să îşi extindă reţeaua de colectare până în anul 2011.
„Centrele de colectare DEEE au apărut ca o necesitate firească în procesul de reciclare, sunt veriga ce lipseste între posesorul de deşeuri, respectiv cetăţean, şi reciclator. Având în vedere că primăriile au, prin lege, atribuţii în colectarea deşeurilor de toate felurile, inclusiv cele de echipamente electrice şi electronice, precum şi faptul că Romania, ca stat membru european, are ţinte de colectare, am decis să susţinem activitatea autorităţilor locale, ajutându-le să realizeze colectarea conform standardelor europene”, a declarat Liviu Popeneciu, presedinte al RoRec.

Proiectul „Centrul de Colectare DEEE in parteneriat cu primaria” a fost lansat cu ocazia Zilei Pământului, 22 aprilie, dată semnificativă pentru mişcarea ecologică internaţională. Îniţiată în Statele Unite ale Americii în anii ’70, a devenit în prezent o manifestare de amploare globală care militează pentru cauzele ecologice. De altfel, sărbătoarea ecologiştilor a reprezentat şi subiectul concursului de desene pentru copii şi tineri, lansat cu ocazia evenimentului.

Totodată, târgoviştenii au avut la dispoziţie, timp de doua zile, un punct de colectare provizoriu amplasat în Parcul Chindiei, unde circa 120 de participanti au predat peste 150 de deseuri EEE şi au participat la o tombolă cu premii. Vineri, în deschiderea concertului susţinut de Analia Selis, organizatorii au anunţat câştigătorii premiilor în produse electrocasnice, oferite de distribuitorul national Albatros.
 

Taguri: centru de colectare deee , DEEE , targoviste

Membri fondatori Puncte de colectare