Proiecte RoRec
Intr-un oras mai mult decat plin de istorie, tinerii ar putea face istorie...
De Cătălin Paraschiv
Ştiu că sună „pompos", dar ăsta e adevărul. Pentru că voluntarii din Târgovişte sunt mai mult decât pregătiţi să schimbe ceva.
Am cunoscut aceşti copii care cred cu tărie în ceea ce fac, sunt profesionişti şi foarte devotaţi. Cred în ideea de lucru bine făcut, cu eficacitate maximă. Şi mai mult decât atât, sunt modeşti. Permanent conştienţi de necesitatea acţiunilor lor, au dat un exemplu nu numai celor de vârsta lor, ci şi celor mai mari.
Dar poate contrastul ne ajută să-i vedem pe ei, pe voluntari, mai bine, să-i cunoaştem cu adevărat aşa cum sunt ei. Şi nu putem decât să le mulţumim şi să-i încurajăm să meargă pe drumul acesta aşa cum au făcut-o până acum şi aşa cum sunt sigur că o vor face în continuare.
Misiunea noastră a fost, fără îndoială, mult mai uşoară alături de aceşti copii-OAMENI. Păcat însă că oamenii pentru care au bătut străzile şi pe care au încercat să-i facă să renunţe la obiecte şi obiceiuri vechi au fost nişte copii...
Rămâne însă bucuria cu care au muncit alături de noi, spiritul viu şi seriozitatea, care sunt mai importante decât orice.
Aşa cum orice are un început, şi povestea noastră începe la Târgovişte într-o dimineaţă frumoasă de joi. Întâlnirea cu voluntarii are loc la ora 10. Deşi nu e prima dată când fac asta, am puţine emoţii, în primul rând că am întârziat un pic şi în al doilea rând pentru că ştiu ca sunt mai mulţi decât de obicei.
De la hotel, pe străzile aflate în reparaţie (sună cunoscut?) mă grăbesc să ajung la cortul RoRec instalat în Parcul Chindiei. Pe drum, îmi fac o mie de gânduri, sunt sigur că unii mă vor mustra cu privirea pentru că am întarziat, dar am parte de o surpriză: văd câţiva copii îmbrăcaţi în tricourile albe care împart pliante pe stradă. Vreau să mă duc după ei, dar îmi dau seama că aş fi ridicol... ei nici măcar nu mă cunosc, aşa ca îmi continui drumul. Trec grăbit pe lângă un liceu.
Atenţia mea se îndreaptă spre curtea liceului, unde e zarvă mare. Copii care ţipă, se joacă, părinţi ce cară ghiozdanele odraslelor şi surpriză... ALŢI voluntari lipesc afişe mari „INVITAŢIE LA RECICLARE”. În jurul lor, copii şi parinti curioşi se înghesuie să citească. Mă rup de zarva de-acolo şi îmi continui drumul. Ajung în parc, iar la cortul RoRec găsesc oamenii din echipă şi doar doi sau trei voluntari. O fată, una dintre voluntare, mă opreşte şi mi se adresează cu un ton destul de timid: „Bună ziua, aş putea să vă pun câteva întrebări?” „Sigur că da”, răspund eu, prefăcându-mă că nu ştiu despre ce e vorba.
Şi începe să-mi ţină un mic discurs despre importanţa reciclării DEEE-urilor, dacă am reciclat şi eu, dacă ştiu despre ce e vorba în campania noastră şi aşa mai departe. La un moment dat o întrerup pentru câteva secunde şi o „corectez”. Îi spun că DEEE înseamnă Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice... ea se opreşte încurcată şi priveşte în spate către Oana şi Ioana (fetele din echipa noastră) care râd de se prăpădesc. Cu un sentiment de „vină” în privire şi în glas îi spun: „îmi cer scuze, cu mine trebuia să vă întâlniţi la ora 10, dar am întârziat, e vina mea.”
"Da? Nu-i nimic....spune ea plină de dezinvoltură, colegii mei au plecat deja, dar nu cred că îi mai prindeţi pe-aici prin apropiere. Ne-am împărţit noi deja în grupuri şi...”
„Mulţumesc”, este singurul cuvânt pe care îl mai pot scoate pe gură. După zece minute apar încă două fete care ne anunţă că nu mai au pliante. Bun, atunci mergem să lipim afişe.
Pe străzile din Târgovişte, lume puţină dar foarte curioasă. Îi rog pe voluntari să lipim afişe doar în locurile în care afişajul este permis iar ei se uită la mine „de sus” ca şi cum ar spune „Ştim, domnule, mai bine ţi-ai vedea de cafeaua dumitale”, sau poate mi s-a părut? În orice caz, am străbătut oraşul într-o oră şi l-am împânzit cu afişe.
Apoi, fetele se îndreaptă spre mine şi îmi cer permisiunea să plece. „Unde mergeţi?” încerc eu să par dur.
„La şcoală, avem ore de la 14.”
„Aha..." zic...dar în capul meu sunt zeci de gânduri care se ciocnesc: „deci copiii ăştia s-au trezit de la ora 9, au venit la 10 la punctul de întâlnire unde eu am întârziat, s-au îmbrăcat, s-au împărţit pe grupe, au „îmbrăcat” oraşul cu afişe şi acum se duc la şcoală???” Când eram de vârsta lor, dacă aş fi prins o acţiune de genul acesta, eu nu aş mai fi mers la scoală. Dar ei se duc... mda, copii cu adevărat maturi...
Le dau întâlnire a doua zi iar ei se duc lăsându-mă în urmă uimit şi pierdut în oraşul în care ei vor scrie istorie, cu siguranţă. Poate nu acelaşi gen de istorie pe care au scris-o Vlad Ţepeş sau Radu cel Mare, dar, cu certitudine, urmările acţiunilor lor vor fi „resimţite” de ei, de părinţii lor, de fraţii lor, de copii lor, pentru că mulţumită şi lor, acest al 15-lea oraş care acceptă „INVITAŢIA LA RECICLARE” va fi mai curat, mai verde, mai nepoluat...
Felicitări voluntarilor din Târgovişte care s-au achitat mai mult decât onorabil de misiunea lor!
Denisa-Elena Pasalan
Marin Cristian Moise
Ramona Elena Albu
Sorina Neaga
Simona Maria Ispas
Stefania Matache
Marina Biciusca
Alina-Ioana Paduraru
Teodora Tuca
Robert Toma
Maria-Alice Stroescu
Bianca Andra Oprea
Roxana-Elena Mocanu
Teodor Tabirca
Lavinia Toma
Maria-Cristina Dinu
Alin Florin Simionescu
Ioana Iordache
Nicolae Petre
Elena Adriana Covei
Alexandra Maria Stan
Britia-Georgiana Tolea
Mihaela Oproiu
Maria-Mandruta Andreescu
Ioana Ispir
Cassandra Ioana Oprea
Eric Constantin Moise
Alexandra-Mihaela Oprescu
Iulia-Mihaela Badea
Maria Antonia Bunoiu
Reţineţi aceste nume! Felicitări şi mulţumiri încă o dată!
Taguri: voluntari , targoviste , centru de colectare
