Proiecte RoRec

21.12.2009

Galeria lui Mos Craciun

Darul de Crăciun pentru toţi prietenii Asociaţiei RoRec a sosit anul acesta, prin intermediul nostru, de la grupul „Mă întregesc prin artă”, un proiect al Asociaţiei Viaţa Independentă. Aşadar, vă invitam sa vizionati o colecţie de felicitări creată special pentru Asociaţia RoRec de copii şi tineri cu dizabilităţi fizice şi asociate, din Bucureşti, cu vârste cuprinse între 10-35 de ani.


Asociația Viață Independentă a lansat în aprilie 2008 proiectul „Mă întregesc prin artă”. Acesta constă în organizarea unui atelier de artă plastică dedicat persoanelor cu dizabilități, aflate în evidența asociației. Sub supravegherea și îndrumarea profesoarei de artă Alexandra Alexe, evoluția grupului a fost spectaculoasă. Membrii grupului au învățat să comunice cu persoanele din jurul lor și să-și exprime trăirile și sentimentele prin intermediul lucrărilor de artă. În plus, câțiva cursanți au dovedit reale calități artistice pe care le-ar putea perfecționa și exploata pentru a-și asigura un trai cât mai independent. De ce nu le-am tipărit? Pentru că ne-am gândit că am putea salva câţiva copaci.


În anul ce vine ne-am propus să îi implicăm pe tinerii din grupul „Mă întregesc prin arta” în proiectele noastre educative, invitându-i alături de alţi copii şi tineri să creeze desene pe teme de protecţia mediului, expunându-le desenele pe site-ul nostru şi arătând celor din jur că o dizabilitate nu te impiedică să creezi, să iubeşti frumosul sau să te exprimi.


Sperăm ca darul nostru să vă facă plăcere şi imaginile pe care vi le oferim să vă aducă bucurie şi să vă încălzească inimile.
 

Taguri: craciun , mos craciun

Membri fondatori Puncte de colectare