Proiecte RoRec
Am inlocuit 39.444 de echipamente vechi in cadrul campaniei „Reduc amprenta de carbon impreuna cu RoRec” si am redus cu 75.563,5 tone emisiile de dioxid de carbon
Potrivit Ministerului Energiei al Statelor Unite, un american produce aproape 20 de tone de dioxid de carbon pe an. Cantitatea aceasta include atât valoarea poluării rezultate din activităţile în casă, cât şi cele produse de transport şi de resursele consumate pentru producerea bunurilor alimentare şi nealimentare utilizate.
Noi consumăm poate ceva mai puţin, pentru că media mondială este de 4 tone de CO2 per pământean. Noi consumăm poate ceva mai puţin, pentru că media mondială este de 4 tone de CO2 per pământean. Conform Regulamentului Comisiei Europene nr. 443/2009, adoptat la 23 aprilie 2009, disponibil aici, până în 2012, automobilele nou produse trebuie să producă, în medie, 120 de grame de CO2 per kilometrul parcurs. În prezent, media maximă este de 170 de grame CO2 per kilometru. Să luăm în calcul o poluare medie de 130 de grame CO2 la kilometru – echivalent unui motor pe benzină de 1,6 litri.
La fiecare 1.000 de kilometri, maşina din exemplu va arunca în atmosferă 130 de kilograme de CO2. Dacă am pune tot acest dioxid de carbon într-un sac, nu am reuşi să îl ridicam de jos. Şi acesta este un singur exemplu – sa ne gandim cât cărbune, cât petrol trebuie ars pentru a produce energia folosita de toate aparatele noastre din casă şi de la birou: cu cât sunt mai energofage, cu atât ardem mai mult combustibil fosil, ceea ce nu face altceva decât să arunce în aer sute de mii de tone de dioxid de carbon.
Asociaţia RoRec a declanşat în vară programul „Reduc amprenta de carbon împreună cu RoRec”, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, o campanie de informare şi educarea a consumatorilor, avand ca obiective promovarea eficienţei energetice şi stimularea colectării DEEE din gospodării particulare.
Rezultatele sunt impresionante, ţinând seama de timpul scurt în care le-am obţinut. Desigur, trebuie să ţinem seama de faptul că un calcul al emisiilor de CO2 se face pe durata de viaţă a echipamentelor.
Dacă ar fi să ne gândim că nu putem ridica de jos un sac de 130 de kilograme de CO2, oare cum am putea scăpa de 75.563,5 tone?
Ei bine, soluţii după cum vedeţi, există. Trebuie doar să le punem în practică. Fiecare dintre noi!