Mini ghid de inscriere in Patrula de reciclare

Inscrierile pentru editia 2011-2012 s-au incheiat.

Editia 2011-2012

Mulţumim pentru interesul acordat programului Patrula de reciclare, o iniţiativă RoRec, în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene şi Primăriile din oraşele înscrise în program, dar şi pentru participarea la prezentarea programului.

În cele ce urmează, vom parcurge alături de dvs cele mai importante etape ale programului, astfel încât înscrierea în Patrula de reciclare să aibă loc în cel mai scurt timp posibil şi cât mai simplu pentru dvs.

  1. Desemnarea dvs ca Profesor Coordonator al programului din partea instituţiei pe care o reprezentaţi, prin intermediul unei împuterniciri semnate de către Directorul instituţiei şi trimisă către organizator, prin fax, la numărul 021-231 91 99 sau prin e-mail, la adresa patruladereciclare@vando.ro.
  2. Crearea unui cont pe secţiunea special creată pe site-ul Asociaţiei RoRec - http://www.rorec.ro/ro/patrula-de-reciclare/inscrie. Vă rugăm să vă înscrieţi în program prin crearea acestui cont, pana la data de 20 decembrie 2011, ora 24.00.
  3. Validarea contului se va face automat, printr-un e-mail pe care îl veţi primi de pe adresa patruladereciclare@vando.ro cu informaţiile care să vă ajute în accesarea contului creat şi detalii despre materialele pe care vi le punem la dispoziţie.
  4. Descărcarea documentaţiei suport – se face după logarea în pagina http://www.rorec.ro/ro/patrula-de-reciclare cu adresa dvs de e-mail şi parola aleasă, după confirmarea validării contului.

Pentru detalii referitoare la următorii paşi de implementare a programului, vă invităm să consultaţi Ghidul de implementare, unul dintre documentele incluse în documentaţia suport. 

Partenerul media al programului Patrula de reciclare este Agenţia Naţională de Presă Agerpres.