Articole

Suntem învăţaţi să ne „purtam frumos” de la vârste fragede. Ni se arată ce e bine şi ce e rău. Şi, încă de când începem să mergem pe propriile noastre picioare, ni se spune ca gunoaiele se aruncă la coş, că nu e „frumos” să ne roadem unghiile sau să ne purtăm necivilizat în societate. Şi, cu fiecare zi ce trece, adăugăm noi şi noi îndemnuri pentru o purtare civilizată. Mulţi dintre noi creştem cu aceste valori şi respectăm normele de conduită, care, la un moment dat, devin automatisme ...în existenţa unora.

Aflam de mici, că buna purtare se traduce în aceiaşi termeni, universal valabili: să păstrăm igiena noastră şi a mediului în care trăim, să vorbim frumos, să fim manieraţi.
 

Însă maturizarea aduce cu sine deciziile pe care le luăm pe cont propriu, precedate, desigur, şi de o perioadă de rebeliune. Şi atunci, nu mai facem lucrurile pentru că aşa e frumos. Ne interesează, mai degrabă, ce e cool, ne raliem cu cei de vârsta noastră şi ne raportăm la ei şi la acţiunile lor. Acesta este, de fapt, momentul în care mediul nostru înconjurător capătă noi valenţe, definite mai degrabă de oamenii din jurul nostru decât de educaţia pe care am primit-o.
 

Diferenţa dintre ce „e bine” şi ce „dă bine”

Tinerii ajung, astfel, să facă ceea ce “dă bine” şi mai puţin ceea ce “e bine”. Este perioada în care funcţionează, poate cel mai puternic, puterea exemplului şi, nu de puţine ori, comportamentul nostru suferă schimbări. Nu întotdeauna exemplele sunt pozitive.
 

Însă, tot aşa, nu întotdeauna exemplele sunt doar negative şi nu întotdeauna anturajul pe care ni-l alegem în cunoştinţă de cauză este cel care ne influenţează negativ. Fie perioada de rebeliune se încheie şi începe o nouă etapă, fie această perioadă devine plicticoasă sau se termină de la sine şi se simte nevoia unei schimbări. Şi aşa cum am ales să devenim rebeli, tot aşa putem alege să devenim responsabili. Si sa ramanem asa.
 

Adulţi fiind, nu ar fi rău să revenim la bunele invataturi primite in primii ani de viata. Ar fi bine sa deschidem ochii şi să vedem că şi natura are nevoie de putin respect. Nu ne place atunci când trecem pe lângă un morman de gunoi peste care mişună muştele. Am vrea să fie curat, nu?
 

A arunca deşeurile acolo unde ne este mai uşor, deşi poate ar părea greu de crezut, înseamnă ca facem rău cu bună-ştiinţă. E ca şi cum am ascunde gunoiul din casă sub preş, iar atunci când devine un focar de infecţie, ne întrebăm de ce ne costă atât de mult tratamentul bolilor pe care le-am căpătat.
 

Ignoranţa noastră se plăteşte mai târziu. Şi dacă nu o plătim noi, în mod direct, o vor plăti copiii noştri.
 

Dincolo de „nu e frumos” să arunci gunoiul de la balcon, ar trebui să conştientizăm şi să ne amintim mai des că mormanul de sub geam este aducător de boli.
 

Inainte de a stramba dezaprobator din nasucurile rafinate, ar fi recomandat sa nu mai aruncam gunoiul din frumosii nostri bolizi - pe care ii plimbam cu mandrie pe drumurile, si asa destul de amarate, ale minunatei noastre patrii - ca apoi sa maraim printre dinti „frumoasa tara, pacat ca-i locuita!”.
 

Da, e locuita de noi, cei care uitam invataturile parintilor, ale bunicilor, ale profesorilor sau ale mentorilor nostri. Pentru ca alegerea ne apartine in totalitate. Nu ne obliga nimeni sa aruncam gunoiul oriunde ne vine!
 

Unii dintre noi avem insa noroc. Mai avem cate un prichindel prin casa, care vine de la scoala si ne explica sfatos despre ecologie. Adica ne reinvata bunele maniere. Caci depre bune maniere vorbim, in fapt, cand abordam tema colectarii selective sau a reciclarii.
 

„Terra se îmbolnăveşte”, scria un elev participant la concursul de eseuri organizat de asociatia noastra, nu cu multa vreme in urma. Oare ne-am simti bine daca un pitic de gradinita ne-ar intreba – privindu-ne fix in ochi - „de ce vrei sa ma imbolnavesti?”.
 

Caci prin gramezile de gunoaie intalnite la tot pasul, găsim, de multe ori, si echipamente electrice sau electronice care, în mod normal, şi-ar găsi locul în instalatiile de reciclare, unde, tratate corect nu vor mai elimina substante toxice care polueaza apa sau aerul.
 

A colecta selectiv deseurile inseamna a avea un mediu mai sănătos şi a reduce semnificativ riscul de îmbolnăvire de pe urma unui pahar de apă, baut de la robinet, la un moment dat. Caci nu toti putem bea doar apa plata la bidon.
 

A recicla înseamnă gestionarea corectă a resurselor, în contextul în care un important procent de elemente pot fi reintroduse în industrie la costuri mai mici. Ceea ce, desigur, înseamnă preturi mai mici pentru achizitia unui nou produs.
 

De multe ori, prinşi în grijile cotidianului, uitam de lucrurile importante care sunt sub ochii noştri. Copiii, insa, incep să ne explice că nu e bine să umplem ţara de gunoaie. Ar fi bine să deschidem urechile şi să le ascultăm sfatul.
 

Cunoştinţele despre mediul înconjurător şi despre ecologie ale celor mici arată o preocupare constantă, din care nu lipseşte pasiunea, cea care îi motivează în lupta lor pentru o lume mai curată.
 

Altfel spus, copiii schimba rolul cu părinţii. Cei mici sunt, adeseori, actorii principali în activităţi ce fac apel la bunul simţ. Iar acest lucru nu poate decât să ne bucure şi să ne confirme speranţa într-o Românie curată, în care fiecare deşeu va ajunge acolo unde este reciclat în deplină siguranţă pentru mediu şi unde ştim că nu va lăsa urme pe faţa bătrânei şi frumoase Terra.
 

Dar sa nu ii transformam pe ei in gunoieri! Entuziasmul lor manifestat prin implicarea in actiuni ecologice nu inseamna ca trebuie sa se transforme in obligatia de a strange mizeria dupa gratarele „IntaiMaiMuncitoresti”, dupa cei carora le este indiferent ce si unde arunca sau dupa cei ce nu vor sa dea atentie mediului.
 

Obligatia de a ii proteja si de a le oferi o viata frumoasa este a noastra, a adultilor. A recicla corect înseamnă a face gesturi mici, al căror efect, deşi poate nu vizibil de la inceput, se poate dovedi extrem de important pentru generaţiile următoare.
 

Suntem dispuşi să le facem rau copiilor noştri printr-un comportament indiferent, ignorant faţă de aerul care îi va sufoca, poate, mâine? Sau e momentul sa ne reamintim bunele maniere?
 

Antonia Tucheac – editor asociat