Articole

24.11.2011

Patrula de reciclare in turneu national

Image mask

Începând cu această săptămână, suntem prezenţi în Alexandria, Bistriţa, Tulcea, Călăraşi, Brad şi Hunedoara, unde povestim profesorilor interesaţi despre proiectul Patrula de reciclare. În zilele următoare, Timişoara şi Vălenii de Munte se vor alătura ediţiei 2011-2012 a programului educaţional iniţiat de către Asociaţia RoRec, în parteneriat cu  Primăriile şi Inspectoratele Şcolare Judeţene, alături de partenerii Indesit şi Philips -  în sistemele de învăţământ pre-şcolar şi pre-universitar.

Prin intermediul programului Patrula de reciclare, punem la dispoziţie un sistem educaţional accesibil, simplu, şi vizăm încurajarea obiceiului de colectare selectivă a acestui tip de deşeuri. Programul ajută elevii să înţeleagă unele dintre cauzele poluării mediului şi să conştientizeze faptul că reducerea acestora depinde de fiecare dintre noi. 
 
Ediţia 2011-2012 a proiectului Patrula de reciclare se va desfăşura în unităţile de învăţământ pre-şcolar şi pre-universitar din oraşele participante în proiect, în perioada 25 noiembrie 2011 – 15 iunie 2012.  În toate unităţile de învăţământ implicate, grădiniţe, şcoli şi licee, vor fi instalate kit-uri de colectare DEEE, compuse din 3 containere de carton pentru colectarea aparaturii electrice, electronice şi electrocasnice, becurilor/neoanelor şi bateriilor. 
 
Toţi copiii înscrişi în program vor primi broşura programului, într-una dintre cele 3 variante create special pentru cele 3 tipuri de grupe de elevi vizate: preşcolari, şcolari şi liceeni.
 
Şi în acestă ediţie, organizatorii, cu sprijinul producătorilor Indesit şi Philips, vor recunoaşte performanţa, oferind premii pentru unităţile de învăţământ şi profesorii coordonatori, pentru cea mai mare cantitate DEEE colectată/membru în Patrula de reciclare, dar şi alte  premii acordate atât la nivel naţional, cât şi local, în fiecare dintre instituţiile înscrise în program. Partenerul media al proiectului este Agenţia Naţională de Presă Agerpres.
 
Programul susţine eforturile comune ale Asociaţiei, autorităţilor locale şi membrilor RoRec de a crea o infrastructură coerentă de colectare DEEE, pentru a contribui la atingerea obiectivelor cantitative impuse de normele europene, anume de 4 kg DEEE colectate de fiecare locuitor, anual.
 
Detalii despre programul Patrula de Reciclare sunt disponibile pe pagina dedicată a site-ului Asociaţiei RoRec, precum şi pe pagina de facebook dedicată. 
 


Urmatorul articol