Articole

08.07.2010

EcoLogic Franta, asociatia multivalenta

Image mask

Creată în 2005 la iniţiativa unui număr de 30 de producători şi importatori de echipamente electrice şi electronice, asociaţia non-profit EcoLogic din Franţa este susţinută şi de Federaţia companiilor internaţionale din mecanică şi electricitate (FICIME), respectiv Alianţa industrială IT&C.

Consiliul administrativ este format din reprezentanţii unui număr de 12 companii şi asociaţii cu voturi egale, indiferent de cifrele de afaceri (Aisin, Brother, Daewoo, Epson, FICIME, Fuji Film, Kodak, Lexmark, Peekton, Pioneer, Sagem şi Sharp), iar asociaţia este condusă de René-Louis Perrier. Asociaţia are aproape 1.000 de membri.

EcoLogic are ca obiect de activitate preluarea, în numele producătorilor şi distribuitorilor din Franţa, a echipamentelor electrice şi electronice care îşi încheie ciclul de viaţă – colectarea, tratarea, reciclarea şi valorizarea componentelor şi a materiilor prime rezultate.

O echipă de 28 de persoane asigură activatea EcoLogic, care derulează activităţile mai sus menţionate prin intermediul partenerilor de transport, reciclare, depoluare şi valorificare. Anul trecut, asociaţia a colectate şi reciclat peste 65.000 de tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, prin intermediul celor 1.300 de puncte de colectare la distribuitori şi al altor 930 de puncte de colectare deschise în 290 de colectivităţi locale partenere, cu un număr de 16 milioane de locuitori. În primele şase luni ale anului, asociaţia a colectat deja peste 30.000 de tone de DEEE.

Potrivit presei franceze, EcoLogic a reuşit să ajungă să recicleze aproape 80% din DEEE colectate anual şi să valorifice energetic 5% din cantitatea colectată.
 


Urmatorul articol