Articole
Asociatia RoRec a obtinut marele premiu al Galei Premiilor Revistei Infomediu Europa
Cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Revistei Infomediu Europa, desfăşurată la finalul anului trecut, a desemnat drept câştigător Asociaţia RoRec, pentru implicarea în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Astfel, cele peste 220 de acţiuni desfăşurate în 2011 au fost analizate de către juriul competiţiei, a cărui evaluare a ţinut cont şi de voturile agenţiilor locale pentru protecţia mediului, comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, ONG-urilor de mediu şi al departamentelor de mediu din diferite instituţii.
Distincţia vine ca o nouă recunoaştere a principalelor proiecte dezvoltate de către RoRec şi în 2011, printre care Reţeaua Naţională a Centrelor de Colectare RoRec, campania naţională de colectare DEEE “Locul deşeurilor nu e în casă. Trimite-le la plimbare!”, proiectele speciale desfăşurate în parteneriat cu Primăriile Sectorului 4 şi 6 sau programul educaţional Patrula de reciclare, desfăşurat anul trecut sub forma unui proiect pilot în Timişoara şi reluat la nivel naţional în 2011-2012.
Mulţumim partenerilor şi colegilor pentru mesajele de apreciere şi încrederea pe care o acordă proiectelor pe care le desfăşurăm pentru protecţia mediului înconjurător şi oferirea de soluţii de colectare DEEE la standarde europene.
Taguri: colectare DEEE , centru de colectare deee