[BRĂILA] Economia circulară nu înseamnă absenţa deşeurilor

Vineri, 19 mai 2017, Asociația RoRec a participat la evenimentul “Zidul indiferenţei”, cu tema “Economia circulară nu înseamnă absenţa deşeurilor”, ținut la Sala Mare a Prefecturii Brăila. Trei tineri oratori de la Colegiul Național “Gh.M.Murgoci” Brăila, finaliști ai concursului de discurs public, au susținut câte un eseu despre economia circulară. Cele 3 discursuri au fost:

  • “Politica pașilor mărunți”, Nicoleta Sima (Locul I)

23zidul-indiferentei

  • “Vedem în viitor ceea ce lăsăm în urmă”, Cristian Badulescu (Locul II)
  • “Drumul spre reciclare”, Adina Iuliana Calu (Locul III)

Asociația RoRec a participat la acest eveniment în calitate de partener și de membru al juriului, susținând proiectele ce au în vedere, în esență, educarea tinerilor cu privire la importanța colectării și reciclării deșeurilor și construirea unei atitudini corecte de protecție a mediului și a resurselor pământului în rândul elevilor din învățământul preuniversitar, și nu numai.

Asociația Inițiativa Cetățenilor Seniori este coordonatorul european al proiectului Erasmus+ UUD – “O lume fără plastic”, sub umbrela căruia a avut loc evenimentul ”Zidul indiferenței”.

Etichete: