Patrula de reciclare

Inscrierile pentru editia 2011-2012 s-au incheiat.

 

Patrula de reciclare este un proiect realizat de Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec în parteneriat cu Primăriile şi Inspectoratele Şcolare Judeţene din localităţile în care primăriile şi Asociaţia RoRec colaborează prin implementarea de campanii de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi în vederea creării unei infrastructuri coerente de colectare a acestui tip de deşeuri. 

Patrula de reciclare se desfăşoară sub forma unui program educaţional de protecţie a mediului, centrat pe colectarea şi reciclarea DEEE în unităţile de învăţământ, pentru a contribui la atingerea obiectivelor cantitative impuse de normele europene, anume de 4 kilograme/locuitor anual.

Proiectul Patrula de reciclare a fost lansat sub forma unui proiect pilot, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timişoara - Direcţia de Mediu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, la sfârşitul lunii aprilie a acestui an şi a implicat un număr de 76  de instituţii de învăţământ din Timişoara. Peste 22.000 de copii au fost înscrişi în proiect şi au fost colectate 1.300 kg deşeuri, într-un timp foarte scurt.

Prin intermediul acestui program, organizatorii pun la dispoziţie un sistem educaţional accesibil, simplu, şi urmăresc încurajarea obiceiului de colectare selectivă a acestui deşeurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE). Programul ajută elevii să înţeleagă unele dintre cauzele poluării mediului şi să conştientizeze faptul că reducerea acestora depinde de fiecare dintre noi. 

Mai mult, copiii pot deveni ambasadori ai unui mesaj ecologic şi modele pentru cei din jur. Chiar dacă au vârste fragede, ei pot comunica în mediul familial informaţii aflate la şcoală şi au puterea de a îşi “educa” părinţii în sensul unei atitudini ecologice responsabile.

Ediţia 2011-2012 a proiectului Patrula de reciclare se va desfăşura în unităţile de învăţământ pre-şcolar şi pre-universitar din judetele participante în proiect, în perioada 25 noiembrie 2011 – 15 iunie 2012.  În toate unităţile de învăţământ implicate, grădiniţe, şcoli şi licee, vor fi instalate kit-uri de colectare DEEE, compuse din 3 containere de carton pentru colectarea aparaturii electrice, electronice şi electrocasnice, becurilor/neoanelor şi bateriilor. Toţi copiii înscrişi în program vor primi broşura programului, într-una dintre cele 3 variante create special pentru cele 3 tipuri de grupe de elevi vizate: preşcolari, şcolari şi liceeni.

Pe tot parcursul proiectului, o echipa RoRec va sta la dispoziţia profesorilor coordonatori pentru informaţii, preluarea containerelor pline sau suplimentarea materialelor informative.

Şi în acestă ediţie, organizatorii, cu sprijinul producătorilor Indesit şi Philips, vor recunoaşte performanţa, oferind premii pentru unităţile de învăţământ şi profesorii coordonatori, pentru cea mai mare cantitate DEEE colectată/membru în Patrula de reciclare, dar şi alte  premii acordate atât la nivel naţional, cât şi local, în fiecare dintre instituţiile înscrise în program. Partenerul media al programului Patrula de reciclare este Agenţia Naţională de Presă Agerpres